Drama — Mama, Mama 가사 및 번역
이 페이지에는 Drama의 노래 "Mama, Mama"의 가사 및 한국어 번역이 포함되어 있습니다.
가사
Nu-i vorba de Louis Vuitton, de Gucci sau de Prada
Ci de felul în care îți ia foc sub picioare strada
Asta-i dovada, tu vii oricui de hac
Și ești superbă goală, nu hainele te fac
Tu ai ceva ce nu au prea multe fete
O frumusețe nativă și orice o vede
E undă verde pentru toată lumea să viseze
Că nici poliția nu ar putea să te aresteze
Și nu te laud, nu-s genul
Dar să văd la ce am zis, nu tre să fi vreun geniu
În lumea asta de păcat care e pe sfârșite
Ai fost trimisă să ne omori cu chipuri fericite
Se pare că muritorii nu te atrag
Cupidon zicea că a rămas și fără arc
L-a rupt în două, că o singură fată
A primit fără efect, săgeată după săgeată
Mi-e de ajuns să te văd râzând
Că-mi aduci paradisul pe pământ
E de ajuns să te văd zâmbind
Prin aripi și mă desprind
E de ajuns să te văd râzând
Că-mi aduci paradisul pe pământ
E de ajuns să te văd zâmbind
Prind aripi și mă desprind
În sfârșit, am descoperit iubirea are o față
Și-mi doresc s-o privesc în fiecare zi din viață
Ce complimente?
Cine le face mine
Ascultă-mă și o să auzi sentimente, nu cuvinte
Crede-mă te rog, ăsta nu-i vreun miraj
E real ca frumusețea ta în zori fără machiaj
Tu meriți totul, eu mă asigur că primești
Și tot ce-ți cer e să iubești fară să-ncetinești
Ești drogul meu preferat, sunt dependent
Mă gândesc doar cum să măresc doza permanent
Plus un supliment, oare ce ai făcut din mine?
Că trăiesc un sevraj oribil când nu sunt cu tine
Ai grijă te rog, că nu-i un joc
Inima mea ți-a devenit breloc
Mă iei de mână, zbor străin de aceste locuri
Cine ești tu? huh un înger pe tocuri
Sigur există un rai, că e divin tot ce ai
E angelic tot ce-mi dai, sunt, sunt atât de high
Sigur există un rai, că e divin tot ce ai
E angelic tot ce-mi dai, sunt, sunt atât de high
E de ajuns să te văd râzând
Că-mi aduci paradisul pe pământ
E de ajuns să te văd zâmbind
Prind aripi și mă desprind
E de ajuns să te văd râzând
Că-mi aduci paradisul pe pământ
E de ajuns să te văd zâmbind
Prind aripi și mă desprind
가사 번역
루이비통이나 구찌나 프라다가 아니야
길바닥이 불타고 있어
그건 증거야,넌 누구에게나 와
옷도 안입고 벌거벗고 있잖아
넌 많은 여자들이 없는 게 있잖아
네이티브 아름다움 그리고 무엇이 그녀를 본다
모두가 꿈꾸는 초록불
경찰조차도 당신을 체포 할 수 없다고
그리고 나는 당신을 칭찬하지 않는다,나는 유형이 아니다
하지만 내가 한 말 보기 위해서 넌 천재가 될 필요 없어
이 죄의 세상에서
당신은 행복한 얼굴로 우리를 죽이러 보내졌다.
인간이 당신을 유치하지 않는 것 같다
큐피드는 활이 없다고 했어
한 여자처럼 반으로 부숴버렸지
효과 없음,화살표 후 화살표
그것은 당신이 웃음 볼 충분하다
네가 내 천국을 지구로 데려온
그것은 당신이 미소를 볼 충분하다
날개를 뚫고 내려왔지
그것은 당신이 웃음 볼 충분하다
네가 내 천국을 지구로 데려온
그것은 당신이 미소를 볼 충분하다
나는 날개를 잡아서 내린다.
마지막으로,나는 사랑이 얼굴을 발견
그리고 난 내 인생의 매일을 그녀를 보고 싶어
무슨 칭찬?
누가 나를 만든다
내 말을 들어 당신은 감정이 아닌 단어를 듣게 될 것입니다
날 믿어,제발,이건 신기루가 아니야.
그것은 메이크업 없이 새벽에 당신의 아름다움 같이 진짜 입니다
당신은 모든 자격이,나는 당신이 그것을 얻을 수 있는지 확인합니다
그리고 내가 묻는 것은 당신이 감속없이 사랑한다는 것입니다
당신은 내가 가장 좋아하는 약,나는 중독입니다
나는 복용량을 영구히 증가하는 방법에 관하여 다만 생각하고 있습니다
그리고 보충교재도 있고,날 어떻게 만들었어?
내가 당신과 함께하지 않을 때 끔찍한 금단술을 살고 있다는 것
이 게임이 아니다,조심하십시오
내 마음은 당신의 열쇠 고리가되었다
내 손을 잡고 난 이 장소에서 외국 비행을 한다
넌 누구야? 허 발 뒤꿈치에 천사
천국도 있고 신성하다는 것도 있고
그것은 당신이 나에게 준 모든 천사입니다,난,난 너무 높이 해요
천국도 있고 신성하다는 것도 있고
그것은 당신이 나에게 준 모든 천사입니다,난,난 너무 높이 해요
그것은 당신이 웃음 볼 충분하다
네가 내 천국을 지구로 데려온
그것은 당신이 미소를 볼 충분하다
나는 날개를 잡아서 내린다.
그것은 당신이 웃음 볼 충분하다
네가 내 천국을 지구로 데려온
그것은 당신이 미소를 볼 충분하다
나는 날개를 잡아서 내린다.